Turismul s-a relansat puternic în 2022

2 min read

Industria turistică a UE pare că s-a redresat puternic în urma crizei provocate de COVID-19, numărul total al nopţilor petrecute în unităţile de cazare turistică în 2022 fiind aproape de nivelul de dinaintea pandemiei (2,72 miliarde nopţi în 2022 faţă de 2,88 miliarde nopţi în 2019; un declin de 5,6%), arată datele preliminare publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

Datele reprezintă o creştere substanţială faţă de numărul total al nopţilor petrecute în 2020 şi 2021 (1,42 miliarde în 2020, respectiv, 1,83 miliarde în 2021). Pe parcursul anului trecut, datele lunare privind turismul au crescut continuu şi în cele din urmă s-au apropiat de nivelul lunilor corespunzătoare din 2019.

Comparativ cu primul semestru din 2019, în perioada similară a anului trecut, numărul total al nopţilor petrecute în unităţile de cazare turistică din UE a scăzut cu 11%, în timp ce decalajul s-a atenuat în perioada iulie-decembrie 2022 aproape de nivelul din 2019 (minus 1,9%).

De asemenea, datele pentru 2022 arată că numărul nopţilor petrecute de oaspeţii internaţionali în unităţile de cazare turistică din UE sunt aproape de nivelul din 2019 (1,19 miliarde nopţi în 2022 faţă de 1,36 miliarde nopţi în 2019; un declin de 12,6%). Este un avans semnificativ faţă de 2020 şi 2021 (412,5 milioane nopţi în 2020, 587,8 milioane nopţi în 2021; o creştere de 188,8%, şi, respectiv, de 102,6% în 2022).

În privinţa turismului intern, datele din 2022 indică un număr record de 1,53 miliarde nopţi, o creştere de 10,9 milioane faţă de 2019.

În rândul statelor membre UE pentru care sunt disponibile datele, numărul nopţilor petrecute de oaspeţii interni şi internaţionali în 2022 comparativ cu 2019 a crescut în trei ţări membre: Danemarca (38,4 milioane nopţi în 2022 faţă de 34,3 milioane nopţi în 2019, un avans de 12,3%), Ţările de Jos (128,3 milioane nopţi faţă de 123,4 milioane nopţi, o creştere de 3,9%) şi Belgia (42.7 milioane nopţi, comparativ cu 42,5 milioane nopţi, o expansiune de 0,5%).

Dar alte ţări nu s-au redresat complet, în special Letonia (3,9 milioane nopţi în 2022 faţă de 5,5 milioane nopţi în 2019, un declin de 29,6%) şi Slovacia (12,3 milioane nopţi faţă de 17,2 milioane nopţi, o scădere de 28,3%).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *