Harta berii artizanale in Romania castiga teren de la an la an
4 min readIn ultima vreme, berea artizanala a devenit din ce in ce mai populara in toata lumea, inclusiv in Romania. Poate ca romanii nu stiu, dar exista mari sanse ca unii dintre cititorii acestei stiri sa locuiasca la mica distanta de o microberarie artizanala, avand in vedere ca numarul acestora este de peste 50 la nivel national, conform datelor Asociatiei Berarii Europei!
Berea craft-quality este bauta cu precadere de tineri, care prefera sa plateasca pentru calitate chiar si dublu, inlocuind consumul de bere produsa la scara larga cu cel de bere artizanala, produsa in microfabrici. Ingredientele organice, calitatea acestora, retetele inedite si procesul de fabricare confera berii artizanale un gust special, mult mai bun, asa ca trendul ascendent in ceea ce priveste popularitatea acestui tip de bere nu este neaparat surprinzator.
Romania se aliniaza trendului din tarile dezvoltate
Sortimentele speciale de bere au devenit deja o traditie in tarile din vestul Europei si in Statele Unite ale Americii, unde exista numeroase microberarii, care le ofera consumatorilor o varietate larga de optiuni, de ordinul miilor. Desi productia de bere craft din Romania nu se ridica inca la nivelul celei din tarile mai dezvoltate, producatorii locali vin puternic din urma si din ce in ce mai multi romani aleg sa isi deschida o astfel de afacere.
Prima bere artizanala produsa in Romania a fost lansata acum 11 ani, in 2010, la Timisoara. Clinica de Bere a fost beraria care a indraznit sa introduca acest concept pe piata romaneasca. Odata cu trecerea timpului, au aparut si alti producatori de bere craft, iar romanii au inceput sa prinda gustul berii artizanale si sa inteleaga diferentele majore dintre aceste sortimente si cele produse la nivel industrial.
La peste 10 ani de la lansarea primului sortiment, astazi exista numeroase de tipuri de bere craft-quality produse in Romania, de la berea cu arome inedite exotice, pana la cea neagra, rosie, alba, aramie sau nepasteurizata.
Producatorii romani de bere artizanala pun accent pe calitate
Berea artizanala este produsa in Romania de Hop Hooligans, Berestroika, Zaganu, OWL Brewery, Three Happy Brewers, Blackout Brewing, Wicked Barrel, OneTwo, Double Drop Crew, Bereta, One Beer Later, Oriel Beer, Capra Noastra si exemplele pot continua.
Majoritatea microberariilor sunt afaceri de familie sau ateliere artizanale deschise de prieteni, cu o capacitate mica de productie. Pentru ca oamenii nu sunt presati sa produca in cantitati industriale, se concentreaza pe calitate si pe inovatie. Noi retete apar frecvent, iar consumatorii romani sunt nerabdatori sa le incerce. O spun chiar vanzarile de bere artizanala din magazinele online de profil, asa cum este si www.la100deberi.ro, o platforma care satisface dorinta consumatorilor de a avea mai multe tipuri de bere craft-quality disponibile intr-un singur loc.
Stout – printre stilurile de bere preferate de romani
Stilul de bere stout se afla in topul preferintelor romanilor. Prin ce se diferentiaza de celelalte? Stoutul este o bere cu gust puternic si robust, intens fermentata, disponibila in mai multe variante, precum stout imperial, sec, stout cu lapte sau de fulgi de ovaz. Desi are un procent de alcool suficient de ridicat, stoutul este caracterizat de un gust dulceag si arome intense.
In topul vanzarilor, cele mai populare sortimente produse in Romania sunt stoutul brun Night’s Blood, stouturile imperiale Supermoon si Jilava Cake sau double pastry-ul Definetely Maybe de la Hop Hooligans. Romanii consuma destul de des si sortimentele de stout de la One Beer Later, OWL, Blackout, Oriel, Bereta, Anagram sau Wicked Barrel.
Explozia de gusturi este principalul motiv pentru care consumatorii romani prefera aceste sortimente de bere craft. Aromele intense de ciocolata sau cafea, visine, caise sau piersici, lactoza, piure de capsuni, tonka, scortisoara, vanilie sau caramel, adaugate la reteta clasica facuta din malt de orz, apa, hamei si drojdie, sunt o incantare pentru papilele gustative. Unii producatori artizanali, asa cum este One Beer Later, pastreaza stoutul in butoaie din lemn, care au fost folosite anterior pentru a pastra bourbon, iar rezultatul este o bere speciala, cu gust intens si arome intensificate.
Castiguri de milioane de euro din berea artizanala
Conform datelor financiare disponibile, afacerile cu bere craft-style sunt destul de profitabile pentru micii producatori. In anii trecuti, castigurile raportate la nivel national au fost de aproximativ 26 de milioane de euro. Un exemplu de crestere rapida este compania Bereta, care la putin timp de la lansarea oficiala pe piata a ajuns la venituri de peste 150.000 de euro.
Totusi, pandemia i-a afectat puternic pe proprietarii de microberarii artizanale. Doar anul trecut, odata cu instituirea masurilor de urgenta, cifra de afaceri a producatorilor independenti de bere a scazut cu 90%, arata informatiile oferite de Patronatul Societatilor Independente Producatoare de Bere din Romania.