conturi in euro

Economistul-șef ING: Punctul de minim al crizei a fost atins?

5 min read
Economistul-șef ING: Punctul de minim al crizei a fost atins?

Într-un moment în care deficitul bugetar al României a scăzut la 3,82% din PIB la nouă luni, o situație mai bună decât cea de anul trecut din aceeași perioadă, Valentin Tătaru, economistul-șef ING, a oferit perspectiva sa asupra economiei României într-un dialog cu Forbes România. În discuție, acesta a analizat atât aspectele pozitive, cât și cele care încă rămân o sursă de îngrijorare pentru economia națională.

Deficitul bugetar se îndreaptă spre 6%, dar nu e un motiv de bucurie

Valentin Tătaru a subliniat că România se apropie de atingerea țintei de deficit bugetar pentru anul acesta, probabil chiar cu o performanță ușor mai bună decât cea prevăzută. Totuși, acesta a avertizat că atingerea țintei nu este un motiv de optimisme, ci doar o dovadă a faptului că guvernul a reușit să-și respecte planul. „Nu doar pe venituri, pentru că au crescut taxele, ci și pe cheltuieli, care au fost ținute sub control. Este adevărat, probabil și cu ceva costuri, inclusiv sociale, pentru că totuși venim după aproape doi ani de înghețare a salariilor și pensiilor, timp în care inflația nu a fost mică. Multă lume probabil a resimțit și resimte și vedem asta în consum de fapt, pentru că acolo e deja contracție de câteva trimestre bune. Dar aș spune că, probabil, am atins punctul de minim cu evoluțiile macro”, a spus economistul-șef ING.

Vezi si:  In ce investim in 2023

În plus, Tătaru a menționat că, deși execuția bugetară arată bine, există un element de incertitudine legat de guvern interimar, care nu oferă vizibilitate asupra anumitor categorii, cum ar fi colectarea facturilor vechi. „Vom vedea în lunile următoare, când vom avea un guvern învestit”, a adăugat el.

Creșterea economică va fi de 2% în 2027, dar 2026 va însemna o scădere de 0,5%

În ceea ce privește evoluția economică, Valentin Tătaru a făcut o estimare pentru anul 2026, de scădere economică cu 0,5%, urmată de o revenire în 2027, cu o creștere de 2%. „În principiu, având în vedere pe de o parte creșterea salariului minim de la 1 iulie și anticipata indexare a salariilor și pensiilor de la 1 ianuarie, probabil că vom vedea o revenire a consumului, chiar dacă nu ca în vremurile bune, dar o revenire. Și cred că odată ce consumul își revine, în general starea de spirit se va mai schimba, pentru că, ce e drept, acum mai toate sectoarele arată destul de deprimate. Însă odată ce revine consumul, se va schimba destul de mult starea spirit și vedem pentru anul următor premisele unei creșteri spre 2%”, a explicat economistul-șef ING.

Vezi si:  Cateva sfaturi pentru investitii de succes

În plus, Tătaru a menționat că o necunoscută destul de mare este ce se va întâmpla cu investițiile. „Ce e drept, am atins niște valori remarcabile în perioada aceasta, ne ducem spre 7-8% din PIB. Dar cred că nici nu e rezonabil să ne așteptăm să rămână acolo, deși cel puțin din declarațiile publice pare că ne propunem să rămână destul de aproape de valorile acestea. Nu poți menține pe termen lung ritmul acesta, dar probabil că un an, poate doi, ar mai fi ceva loc de creșteri în ritmuri semnificative”, a spus el.

În ceea ce privește investițiile private, Tătaru a subliniat că sunt afectate de o serie de factori, iar o bună parte din investiții sunt bani europeni, investiții publice. „E și ăsta, de fapt, un mare pariu, odată ce investițiile publice livrează niște proiecte, autostrăzi etc., în ce măsură investițiile private vin și preiau. Adică începi să vezi de-a lungul autostrăzii spații logistice, făbricuțe, să crești capacitatea de export, să crești capacitatea productivă, cel puțin teoria economică asta spune, că se face un handover de la public la privat. E și asta o mare necunoscută, în ce măsură se va face, dar sperăm că se va face”, a adăugat economistul-șef ING.

În ceea ce privește inflație, Tătaru a menționat că, deși a fost în scădere în ultimele luni, rămâne un factor de îngrijorare. „Este o problemă, într-adevăr, persistența inflației în România, în ultimii anii. E adevărat că am dus-o însă din one-off în one-off, aș zice, am avut mai întâi perioada post-Covid, război, criză energetică, creșteri de taxe, vara asta am mai avut și probleme pe zona de secetă, șocuri care au început înainte ca cele anterioare să se termine și asta a ținut inflația inconfortabil de ridicată, ce e drept. Vedem acum însă o domolire a inflației, deși la valori ridicate. Probabil că vom rămâne undeva între 6,5 și 7% pe final de an, mai degrabă 7, deși din motive care nu țin atât de mult de noi, în special prețul petrolului. Pe plan intern, însă, aș zice că ne-am făcut treaba. Am început să reducem deficitul, efectele de bază de la creșterea taxelor deja s-au făcut simțite, când a scăzut inflația de peste 10% la 6%, acum suntem expuși la canalele externe, plus un efect de curs de schimb. Ar merita să subliniem însă că din motive pur domestice nu ar trebui să mai vedem presiuni inflaționiste, rămâne de văzut dacă se vor calma cele externe”, a încheiat Tătaru.

Vezi si:  Nespresso investeste 117 milioane de franci pentru a mari una din uzinele sale din Elvetia

M. Tudor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *