Creșterea puterii de cumpărare a românilor e cea mai mare din UE
2 min read
Adaugă Voxcapital.ro ca sursă preferată în Google
În ultimii 20 de ani, puterea reală de cumpărare a românilor a crescut cu peste 130% — e cea mai mare creștere din toată Uniunea Europeană. Dar, în continuare, aproape jumătate dintre români nu pot pune niciun leu deoparte, iar foarte mulți sunt îngrijorați cu privire la veniturile pe care le vor avea odată ce se pensionează. Recent, a fost promulgată legea privind noile conturi de economii — CEI-D și CEI-S, prin care se poate economisi și investi pe termen lung, banii putând fi retrași doar la vârsta pensionării. Dar cum funcționează concret aceste conturi de economii și investiții și cum îți protejezi banii pe termen lung?
Ce înseamnă noile conturi CEI și cum funcționează?
Recent, a fost promulgată legea privind noile conturi de economii — CEI-D și CEI-S, prin care se poate economisi și investi pe termen lung, banii putând fi retrași doar la vârsta pensionării. Mihai Lazăr, Head of Investments la ING Bank România, a explicat că avantajul fiscal principal al acestor conturi este faptul că veniturile sau profiturile generate din activitate pot fi reinvestite neimpozabile.
Diferența dintre CEI-S (Scutibil) și CEI-D (Deductibil) constă în modul în care se face investiția. În ceea ce privește CEI-S, investiția este făcută dintr-un venit salarial care deja a fost impozitat. Iar CEI-D este un cont deductibil fiscal — adică angajatorul poate face investiția respectivă din venitul brut, iar impozitarea de 10% este amânată până la momentul retragerii.
Pentru ca aceste conturi să funcționeze cu încredere, sunt necesare trei elemente esențiale: transparență, uzanță și vizualizare zilnică a ceea ce aduce contul de investiție. Transparența vine cu o metodologie clară, concepută de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). Uzanța se referă la folosirea efectivă a conturilor și la înțelegerea lor. Vizualizarea zilnică este esențială pentru a înțelege impactul investiției pe termen lung.
Mihai Lazăr a explicat și care este momentul potrivit să-ți lași portofoliul pe mâna unei echipe de profesioniști și cum funcționează serviciile de wealth management pentru protejarea și creșterea averii de la o generație la alta.
În ceea ce privește psihologia investițiilor, Mihai Lazăr a subliniat că predispoziția la investiții vine din două ingrediente: capacitatea (dacă am capital) și dispoziția de a înțelege riscul. În plus, a explicat că nu vei accepta niciodată un risc mai mare decât îți permite stomacul. Acest lucru este esențial în momentul în care decizi să începi să investești, chiar și cu sume mici, cum ar fi 200 de lei pe lună.
Mihai Ionescu