Romania lanseaza programul Golden Visa, similar cu cel lansat recent de Donald Trump in USA
2 min read
Romania vrea sa introduca „viza de aur”, care ofera cetatenilor din state terte (care nu sunt membre ale UE sau ale Spatiului Economic European) un permis de sedere pentru o perioada de 5 ani, reinnoibil, in schimbul unei investitii de cel putin 400.000 de euro in Romania, relateaza Profit.ro.
Potrivit sursei citate, este vorba despre un proiect in curs de pregatire de catre Guvern, „Programul de rezidenta prin investitie”, inspirat de alte tari, precum Grecia, Portugalia, Ungaria, Spania sau Italia.
Proiectul prevede acordarea unei vize de rezidenta, care permite totodata solicitantilor sa ceara cetatenia romana dupa 5 ani.
Investitiile eligibile pentru Golden Visa sunt:
Achizitionarea de titluri de stat romanesti (minimum 400.000 euro) cu o maturitate de minimum 5 ani;
Achizitionarea de proprietati imobiliare in valoare de minimum 400.000 euro, care sa fie detinute pe o perioada de minimum 5 ani;
Investitii in fonduri de investitii autorizate de ASF, in valoare de minimum 400.000 euro;
Achizitionarea de actiuni la companii romanesti listate la bursa, in valoare de minimum 400.000 euro.
Solicitantii trebuie sa dovedeasca legalitatea fondurilor lor, sa nu figureze pe listele de sanctiuni si sa nu prezinte un risc de securitate. Programul prevede consultarea obligatorie cu Serviciul Roman de Informatii (SRI), Serviciul de Informatii Externe (SIE), Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor (ONPCSB) si alte institutii relevante inainte de eliberarea permiselor.
In prezent, legislatia romana prevede mai multe modalitati prin care un cetatean strain poate obtine un permis de sedere pe termen lung, cum ar fi desfasurarea de activitati economice, profesionale sau comerciale, angajare sau detasare, studii, reintregirea familiei, activitati religioase, cercetare stiintifica sau alte scopuri reglementate. Dintre acestea, insa, cele mai frecvent utilizate raman sederea in scop de munca, desfasurarea de activitati comerciale (in calitate de asociat sau administrator al unei societati) si sederea pentru reintregirea familiei.
In SUA, presedintele Donald Trump a lansat recent „Gold Card”, o viza permanenta pentru Statele Unite dupa modelul Green Card, care se vinde cu 5 milioane de dolari.