Home Investitii Fortune Pink s-a vândut
Investitii

Fortune Pink s-a vândut

“Fortune Pink”, un diamant roz uriaş extrem de rar, a fost vândut marţi în cadrul unei licitaţii desfăşurate la Geneva pentru o sumă de peste 28,6 milioane de euro unui colecţionar privat din Asia, informează AFP.

Piatra preţioasă este cel mai mare diamant roz în formă de pară de această calitate vândut vreodată la licitaţie, potrivit casei de licitaţii Christie’s, deţinută de Artemis, holdingul familiei franceze Pinault.

Diamantul este montat pe un inel, flancat de o parte şi de alta de un diamant alb mare şi cântăreşte exact 18,18 carate, număr considerat norocos în Asia, unde înseamnă “prosperitate sigură”, potrivit Christie’s.

Diamantul roz strălucitor a fost adjudecat pentru suma de 24,5 milioane de franci elveţieni (24,7 milioane de euro), adică 28.436.500 de franci elveţieni (28.640.761 de euro) cu tot cu taxe.

Vânzarea, care a durat doar patru minute, a început de la 17 milioane de franci elveţieni şi a opus trei ofertanţi prin telefon. Câştigătorul s-a impus licitând o ultimă jumătate de milion.

“Cumpărătorul este mulţumit. Este un vis devenit realitate”, a declarat pentru AFP angajatul Christie’s care a preluat oferta câştigătoare la telefon, păstrând anonimatul noului proprietar.

Diamantul “a fost achiziţionat de un client privat din Asia”, a declarat reporterilor Rahul Kadakia, directorul internaţional pentru bijuterii de la Christie’s.

“Fortune Pink” a fost expus la Geneva, apoi la New York, Shanghai (China), Taiwan şi Singapore în octombrie, înainte de a se întoarce în Elveţia, şi se estima că va fi vândut pentru o sumă cuprinsă între 25 şi 35 de milioane de dolari (aproximativ aceeaşi sumă de euro).

Vezi si:  Idei de afaceri inovatoare si rentabile in 2022

Diamantele roz sunt foarte rare şi mai puţin de 10% dintre ele cântăresc mai mult de o cincime de carat. Acest lucru le face să fie cele mai căutate diamante de pe piaţa mondială.

Vineri, “Williamson Pink Star”, un diamant de 11,15 carate, a fost vândut pentru suma de 453,2 milioane de dolari Hong Kong (57,3 milioane de euro), stabilind un record absolut la licitaţie al preţului pe carat al unui diamant sau al unei pietre preţioase. Este, de asemenea, al doilea cel mai mare preţ plătit vreodată la licitaţie pentru o bijuterie.

Recordul mondial pentru un diamant roz a fost stabilit în 2017, atunci când diamantul “CTF Pink Star” a fost vândut la Hong Kong pentru suma de 71,2 milioane de dolari (70,8 milioane de euro).

Arata prietenilor!
Vezi cele mai noi stiri financiare si economice pe capitalul.ro. Ramai la curent cu evolutia banilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *