Odata cu coronavirus, totul s-a oprit dintr-o data. Africa plange dupa turisti
2 min read
Sosirea calatorilor internationali a scazut cu pana la 57% in primul trimestru al anului. Criza sectorului ar putea duce la eliminarea a 7-17 milioane de locuri de munca in 2020.
De mai bine de sase luni, Marcel Diouf repeta in mod obsesiv aceeasi fraza, Totul va fi bine, Inch’Allah. Hotelierul senegalez refuza sa cedeze in fata catastrofei cauzate de pandemia cu coronavirus, chiar si hanul sau situat in Mbodiene, la 100 de kilometri sud distanta de Dakar, ramane disperat de gol.
In fiecare dimineata, personalul deschide cele 11 camere ale hotelului, curata curtea si intretine piscina. Dupa care angajatii se conecteaza la Internet si constata ca nu exista nicio rezervare nici in ziua respectiva, nici macar clientii traditionali nu au facut o rezervare din Franta sau Canada. Sezonul de varf se va incheia in octombrie, deci in curand. Domnul Marcel Diouf a declarat ca abia a reusit in aceasta perioada sa plateasca salariile celor sapte angajati ai sai, nu poate fi vorba de profit.
Zborurile internationale spre Senegal au fost reluate la jumatatea lunii iulie insa turistii prefera sa se tina la distanta, speriati fiind din cauza evolutiei imprevizibile a epidemiei cu coronavirus de-a lungul lumii. Tara cunoaste aceleasi probleme ca si surorile sale africane. Din Maroc in Africa de Sud, din Cap-Verde in Etiopia, turismul a avut parte de o pauza brutala, pauza care s-a prelungit si pe restul continentelor. Criza din acest sector ar putea duce la eliminarea a 7-17 milioane de locuri de munca in 2020, intr-o regiune din lume deja afectata de un nivel de somaj extrem de ridicat.
Africa de Sud, care urmeaza sa isi deschida granitele incepand cu 1 octombrie, extrem de afectata de coronavirus, plange dupa turisti si se intreaba ce se va alege de safari, propuse de obicei turistilor pasionati de fauna salbatica in rezervele tarii precum celebrul parc Kruger.