conturi in euro

Cel mai mare parc fotovoltaic din Europa, la Arad

3 min read

Monsson, cel mai mare dezvoltator de proiecte de energie verde din România, a semnat un acord cu Rezolv Energy pentru finalizarea celui mai mare parc fotovoltaic din Europa, în judeţul Arad, până la sfârşitul primului trimestru din 2023.

Conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, proiectul va avea o putere instalată de 1.044MW, având în plan să includă o soluţie de ultimă generaţie de stocare a energiei. Producţia anuală de energie a acestui parc fotovoltaic va acoperi necesarul de energie pentru peste 1 milion de gospodării şi va genera peste 500 de noi locuri de muncă în următorii trei ani.

Energia generată va fi vândută către consumatori comerciali şi industriali prin Acorduri de cumpărare de energie pe termen lung.

„Suntem mândri să facem parte din procesul de tranziţie al României către energia regenerabilă. Credem că România poate fi un exemplu în vremuri aşa de interesante ca cele pe care trăim acum. Energia verde este mai ieftină şi mai curată şi nu creează dependenţă faţă de alţii. Noi ne bazăm pur şi simplu pe soare şi pe vânt”, a declarat Sebastian Enache, head of M&A, Monsson.

Vezi si:  Maramureșul sprijină persoanele afectate de inundații

Jim Campion, chief executive Rezolv, a subliniat că proiecte de genul acesta vor avea o contribuţie importantă şi în atingerea celor două obiective pe care România şi le-a asumat: creşterea independenţei energetice şi reducerea emisiilor nete la zero”.

„Ne îndreptăm către o epocă nouă pentru energia regenerabilă din Europa. Asemenea proiecte ne vor permite să furnizăm energie curată, foarte competitivă, fără subvenţii şi la un preţ stabil pentru consumatorii industriali şi comerciali”, a spus el.

Parcul fotovoltaic se află în etapa finală de dezvoltare, urmând ca până în iunie 2023 să înceapă construcţia. Rezolv Energy evaluează deja soluţii tehnologice şi opţiuni de finanţare prin împrumut. Monsson şi Rezolv au planuri mari şi în ceea ce priveşte reconversia profesională a oamenilor din zonă şi implicarea cât mai mare a forţei de muncă locale în lucrările de construcţii şi operarea parcului fotovoltaic.

Parcul fotovoltaic va fi proiectat, construit şi operat la cele mai mari standarde sociale, de mediu şi de guvernanţă (ESG), cu un accent deosebit pe integrarea activităţilor agricole din perimetru. Mare parte din terenul agricol de slabă calitate va fi transformat în păşune, fiind astfel controlată vegetaţia în exces.

Vezi si:  Mii de pelerini prezenți la Mănăstirea ”Sfânta Ana” Rohia, de sărbătoarea ”Adormirea Maicii Domnului”

Înfiinţat la începutul acestui an, Rezolv Energy beneficiază de o echipă de conducere experimentată, care a mai dezvoltat şi gestionat anterior un portofoliu important de proiecte de energie în Europa Centrală şi de Sud Est, inclusiv parcul eolian de la Chirnogeni. Luna trecută compania a anunţat parteneriatul cu Low Carbon pentru livrarea parcului eolian „Vis Viva”, cu o putere instalată de 450 MW, aflat la sud de Buzău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *