conturi in euro

Chedi Hegra: Un nou standard de lux în deșertul AlUla

5 min read
Chedi Hegra: Un nou standard de lux în deșertul AlUla

Chedi Hegra, noul boutique-hotel al rețelei de ospitalitate, transformă deșertul AlUla într-o destinație exclusivistă, marcând un moment istoric pentru ospitalitatea de lux din Arabia Saudită. Acesta este primul resort al Grupului General Hotel Management (GHM) deschis în situl arheologic Hegra, parte a Patrimoniului Mondial UNESCO. Proiectul reprezintă debutul grupului în Arabia Saudită și contribuie la obiectivele Vision 2030, programul național care transformă AlUla într-o destinație internațională axată pe cultură, sustenabilitate și turism experiențial.

Transformarea unei gări istorice într-un spațiu de lux

Amplasat în inima deșertului AlUla, hotelul îmbină moștenirea culturală milenară cu confortul contemporan, oferind oaspeților o experiență rară, în care arhitectura, istoria și natura se întrepătrund armonios. Zona, cunoscută pentru formațiunile sale stâncoase sculptate de vânt și pentru vestigiile nabateene, devine astfel scena unei noi interpretări a luxului, una care privilegiază autenticitatea și respectul față de zona istorică în care se află.

Noul boutique-hotel exclusivist a rezultat din transformarea fostei gări, construită în 1907, pe linia otomană Hejaz care lega Medina de Damasc. Gara Hegra a fost revitalizată printr-un proiect semnat de studioul milanez Giò Forma, în parteneriat cu Black Engineering. Gara Hegra are o istorie fascinantă, strâns legată de marile rute feroviare ale începutului de secol XX și de transformările politice ale regiunii. Acest nod feroviar a fost conceput pentru a facilita transportul de persoane și mărfuri, dar și pentru a sprijini pelerinii care călătoreau spre locurile sfinte.

Vezi si:  Studiu: Aproape o treime dintre romani se streseaza atunci cand planifica o calatorie

Clădirea, ridicată din piatră locală și proiectată într-un stil funcțional, dar robust, reflecta ambițiile imperiului de a moderniza infrastructura și de a conecta zone îndepărtate ale Peninsulei Arabice. De-a lungul deceniilor, gara a devenit martor tăcut al schimbărilor istorice, al trecerii caravanelor și al evoluției comunităților din AlUla. După ce linia feroviară a fost abandonată, structura a rămas în picioare ca relicvă a unei epoci trecute, până când proiectul Chedi Hegra a readus-o la viață, transformând-o într-un spațiu cultural și ospitalier care onorează atât trecutul, cât și viitorul regiunii.

Arhitecții au păstrat structurile originale, integrându-le cu elemente moderne, materiale naturale și finisaje de înaltă calitate. Rezultatul este o arhitectură care respiră istorie, dar oferă în același timp confortul și eleganța cerute de călătorul actual. Unul dintre elementele emblematice ale proiectului este Shadow Canopy, o pasarelă de 700 de metri care leagă vechile șine de un pavilion luminos, conceput ca spațiu de contemplare și explorare artistică. Această intervenție arhitecturală nu doar conectează zonele resortului, ci creează un traseu poetic, în care lumina, umbra și deșertul devin parte din experiența senzorială a oaspeților.

Un spațiu de lux, cultură și gastronomie

Întregul complex este gândit ca un dialog între trecut și prezent, între deșertul vast și rafinamentul discret al brandului The Chedi. Cu 35 de camere, suite și vile, multe dintre ele amenajate în clădiri istorice, Chedi Hegra oferă spații intime, decorate cu mobilier inspirat de moștenirea nabateeană și completate de terase private sau piscine cu vedere spre deșert. Ferestrele încadrează necropola Hegra și formațiunile stâncoase spectaculoase, transformând peisajul într-o parte integrantă a camerei.

Vezi si:  Google Flights foloseste inteligenta artificiala ca sa estimeze intarzierile avioanelor

Fiecare detaliu, de la texturi la paleta cromatică, este gândit pentru a reflecta echilibrul dintre tradiție și modernitate. Arta joacă un rol central în identitatea hotelului iar Chedi Hegra funcționează ca o adevărată galerie în aer liber, unde instalații contemporane dialoghează cu istoria locului. Printre acestea se numără „Martori tăcuți ai trecutului”, opera artistei Monika Sosnowska, realizată din șine de cale ferată reutilizate. Fosta gară găzduiește acum o galerie dedicată artefactelor istorice și expozițiilor temporare, consolidând rolul hotelului ca spațiu cultural, nu doar turistic.

Experiența gastronomică este inspirată de tema călătoriilor și a vechilor rute feroviare: Restaurantul Prima Classe, deschis de-a lungul întregii zile, propune o bucătărie mediteraneană reinterpretată cu ingrediente locale, evocând eleganța marilor gări europene. Meniul îmbină tradiția culinară a regiunii AlUla cu tehnici moderne, iar printre preparatele reprezentative se numără peștele proaspăt cu ierburi din deșert, mielul lent gătit cu mirodenii locale, salatele mediteraneene reinterpretate cu curmale și rodie, precum și pastele artizanale cu influențe levantine.

Deserturile completează experiența cu combinații delicate, precum crema de șofran cu fistic sau prăjitura cu curmale și caramel sărat. Fiecare farfurie este concepută ca o călătorie culinară, un omagiu adus rutei feroviare istorice și diversității culturale care a modelat-o, transformând Prima Classe într-un punct de întâlnire între tradiție, creativitate și ospitalitate contemporană. Seara, spațiul se transformă în Golden Hour Lounge, locul ideal pentru a admira apusul peste deșert și locomotiva 964, un model original din 1906 restaurat cu migală timp de peste 15.000 de ore.

Vezi si:  Inca un operator aerian national este in dificultate. Air Moldova a fost scoasa la vanzare

Alături, Al Mahattah Lounge oferă ceaiuri fine, degustări gourmet și ateliere dedicate culturii cafelei saudite, însoțite de poveștile unui Rawi, narator tradițional arab. Wellness-ul completează experiența Chedi Hegra, cu o vilă dedicată tratamentelor inspirate din ingredientele naturale ale regiunii AlUla – curmale, rozmarin, moringa – și un centru spa de 1.200 de metri pătrați amenajat într-o clădire istorică din cărămidă de lut. Aici, oaspeții se pot bucura de hamam, saune, zone de relaxare, precum și de cea mai mare piscină în aer liber din Hegra.

Centrul de fitness și programele personalizate de antrenament întregesc oferta de wellbeing. Dincolo de confortul hotelului, oaspeții sunt invitați să exploreze patrimoniul natural și cultural al regiunii. Tururile ghidate dezvăluie mormintele nabateene și sculpturile rupestre din Hegra, în timp ce rezervația naturală AlUla oferă ocazia de a observa oryxul, gazelele și ibexul nubian. Călăria, drumețiile și sesiunile de observare astronomică transformă sejurul într-o experiență completă, în care ospitalitatea se împletește cu descoperirea.

Prin acest proiect, deșertul devine scena unui nou tip de lux – unul care respectă trecutul, celebrează natura și privește cu ambiție spre viitor.

M. Tudor

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *