Home Companii Comisia Europeană militează pentru avioane ecologice
Companii

Comisia Europeană militează pentru avioane ecologice

Comisia Europeană lansează oficial Alianţa pentru Aviaţia cu Emisii Zero, invitând membrii comunităţii aviatice să îşi unească forţele în vederea pregătirii pentru apariţia aeronavelor cu emisii zero, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Alianţa pentru Aviaţia cu Emisii Zero urmăreşte să pregătească ecosistemul aviatic pentru punerea în funcţiune a aeronavelor cu hidrogen şi a celor electrice, pentru a se asigura că transportul aerian contribuie la obiectivul de neutralitate climatică al Europei pentru 2050. Aceasta va reuni reprezentanţi ai producătorilor de aeronave, ai companiilor aeriene, ai aeroporturilor, companiilor energetice şi furnizorilor de combustibil, ai agenţiilor de standardizare şi certificare, ai grupurilor de interese şi ai autorităţilor de reglementare în materie de pasageri şi mediu.

Aceştia vor colabora pentru a identifica toate barierele din calea intrării în serviciul comercial a acestor aeronave, pentru a stabili recomandări şi o foaie de parcurs, pentru a promova proiectele de investiţii şi pentru a crea sinergii şi dinamică în rândul membrilor. În special, membrii vor analiza aspecte precum cerinţele în materie de combustibil şi infrastructură aeroportuară ale aeronavelor cu hidrogen şi electrice, standardizarea şi certificarea, precum şi implicaţiile pentru operatori (companiile aeriene) şi managementul traficului aerian.

În următoarele două decenii, se preconizează introducerea pe piaţă a mai mult de 44.000 de aeronave noi. Volumul de piaţă potenţial pentru aeronavele cu emisii zero a fost estimat la 26.000 până în 2050, cu o valoare totală de 5 mii de miliarde de euro.

Vezi si:  OMV vrea să dezvolte proiecte de stocare a carbonului în subteran

Alianţa îşi va îndeplini în final angajamentul de a alinia sectorul la ambiţiile, obiectivele şi politicile conexe ale UE în materie de climă. Dimensiunea internaţională a sectorului este, de asemenea, un element major, deoarece combaterea schimbărilor climatice reprezintă un efort global.

“Odată cu apariţia aeronavelor cu emisii zero, Europa va scrie următorul capitol al aviaţiei. Neutralitatea climatică este paşaportul pentru creştere, iar Alianţa pentru aviaţia cu emisii zero va ajuta industria aeronautică europeană să pună bazele unei aviaţii competitive şi curate”, a declarat Margrethe Vestager, vicepreşedintele executiv pentru era digitală.

Arata prietenilor!
Vezi cele mai noi stiri financiare si economice pe capitalul.ro. Ramai la curent cu evolutia banilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *