Categories
NEWS ALERT

Hidroconstrucţia – contract executie lucrari constructii de 115 milioane dolari in Iordania

Hidroconstrucţia antreprenor general in constructii va executa lucrări de refacere şi reconstrucţie a unor diguri pentru angajatorul Compania Arabă a Potasiului din Regatul Hasemit al Iordaniei, valoarea contractului, castigat in urma unei licitatiei internationale,  fiind de 115,5 milioane dolari, pentru o perioadă  de executie de 40 luni.
In cadrul proiectului Hidroconstrucţia va efectua lucrări de terasamente speciale – 10.700.000 mc, dezvoltate pe o lungime de peste 10 km; lucrari de hidroizolatii cu geomembrane 650.000 mp; lucrări de confecţii metalice (Staţie de pompare, instalări de conducte de diametre mari, legături, by-pass-uri); lucrări necesare aducţiunii a apei (canale deschise protejate); lucrări de supraveghere a comportării în timp a construcţiilor (aparatură de măsură şi control, reţea de monitorizare); lucrări mecanice (pompe de mare putere, difuzoare, branşamente); lucrări electrice (alimentarea cu energie electrică a staţiei de pompare); lucrări de arhitectură; lucrări de organizare de şantier (drumuri, rampe, spaţii de depozitare materiale pentru umpluturi, spaţii de cazare, ateliere auto, amenajări cariere).
Compania românească a primit documentaţia de atribuire pentru licitaţie în ianuarie 2017,  in urma depasirii primei etape de preselectie incepute in 2016, iar în perioada de evaluare a ofertelor,  reprezentanţii companiei iordaniene au vizitat lucrări similare ale antreprenorului român, executate sau în curs de execuţie. La sfarsitul lunii octombrie oferta Hidroconstructia a fost desemnata castigatoare.
Compania Arabă a Potasiului din Iordania, important producator  de potasiu a început exploatarea în situl Safi (zona Marii Moarte)  în 1983, folosind un ansamblu de lacuri artificiale expuse radiaţiei solare ce determină evaporarea apei şi utilizarea materiei solide în vederea extragerii acestui element . Apa este adusă cu ajutorul unei staţii de pompare prin canale de alimentare  din Marea Moarta.

Vezi si:  Universitatea Cambrige și Universitatea Pennsylvania se află printre universitățile de top alese de elevii de la British School of Bucharest pentru continuarea studiilor

Citeste tot comunicatul de presa