Samsung a început testările ale lui Android 10 pe Samsung Note 9

Compania sud-coreeană, Samsung, aflată la ora actuală pe primul loc în topul compaiilor producătoare de telefoane mobile sau smartphone-uri, a lansat Samsung Note 9 în 2018. Acesta face parte din seria phablet-elor Samsung, fiind succesorul lui Samsung Note 8. Samsung Note 9 a primit în 2018 premiul de ”Cel mai bun telefon al anului” din partea Consumer Report.

Este un telefon dotat cu tehnologie AMOLED, un procesor Exynos 9810SoC Octa-Core.

Vine în două versiuni, una de 6 GB memorie RAM și 128 GB memorie internă și o a doua de 8 GB memorie RAM și 512 GB memorie internă. Smartphone-ul deține o baterie generoasă de 4000 mAh. Are USB de tip ”C” și încărcare rapidă wireless. Are un sistem dual pentru camera foto, fiind capabil să capteze fotografii impresionante. Dar poate cea mai importanta schimbare la Samsung Note 9 față de predecesorul său este S-Pen-ul. Acesta are funcții Bluetooth și poate fi utilizat pe post de telecomandă pentru diferite sacini. I-a fost adăugată o baterie proprie care se încarcă când stiloul se află în suportul său.

Dacă Samusung a făcut demersuri pentru testarea noului update de software, Android 10, pe Samsung Note 10, se pare că aceștia vor să aducă actualizarea și pe Samsung S10 dar și pe Samsung Note 9. Deși Samsung are o reputație pentru a fi compania ce actualizează cel mai încet software-urile dispozitivelor sale, acest lucru nu este de mirare, întrucât aceștia mizează foarte mult pe calitate.

Cei de la GalaxyClub au descoperit ultimul firmware de test al lui Samsung Note 9, cu numărul N960FXXU3DSJ3, unde litera ”D” ar reprezenta confirmarea că firmware-ul este bazat pe Android 10. Firmware-ul pentru Android Pie are litera ”C”, nu ”D”.

OFERTE SAMSUNG

Este foarte bine că Samsung a început testările pentru Android 10, dar trebuie să luăm în considerare că aceasta este de abia versiunea beta. Se preconizează că va fi lansată pentru Samsung Note 9 peste cel puțin o lună, dar nu va reprezenta produsul finit, Samusung fiind nevoit ulterior, probabil, să ajusteze software-ul în funcție de experiența utilizatorilor.

Samsung Note 9 este un telefon incredibil, cu specificații de top și care se află în momentul de față pe piață la un preț foarte bun raportat la calitatea superioară a telefonului. Fie că primește sau nu un update de software, Samsung Note 9 își merită toți banii, fiind un phablet de excepție.

Articolul Samsung a început testările ale lui Android 10 pe Samsung Note 9 apare prima dată în BaniSiAfaceri.

Citeste tot articolul

Articole pe aceiasi tema

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *