Gala Din Inimă pentru Viitor –” Coroana nevăzută a bunătății” În data de 18 Octombrie, ora 18:30 la Hotel InterContinental București

Gala este evenimentul caritabil emblematic al Fundației Inovații Sociale Regina Maria, care aduce laolaltă, ca în fiecare an, comunitatea de afaceri de top din România, antreprenori, administrația publică, societatea civilă și reprezentanți la cel mai înalt nivel ai corpului diplomatic, invitându-i să sprijine o cauză socială ce are ca țel transformarea vieților persoanelor defavorizate.
Din fondurile donate cu atâta generozitate la Gala din anul precedent, Fundația a  oferit 19,000 consultații și tratamente medicale (din care 5,600 gratuite) către 5,600 pacienți (dintre care 2,600 fără venituri și fără asigurări medicale) în cele 2 policlinici sociale, iar 200 de copii defavorizați au continuat activitățile educaționale.
În acest an Fundația își va extinde obiectivele, sprijinind lupta împotriva discriminării sistemice a adulților și copiilor ce trăiesc la limita sărăciei, ignorați, marginalizați și care în cele din urmă devin invizibili pentru societate. Gala devine astfel mai mult decât o cină elegantă de strângere de fonduri, căci ne dorim să sporim gradul de conștientizare a inegalităților sociale și a faptului că lupta împotriva prejudecăților necesită acțiuni decisive și colective în locului efortului individual.
Evenimentul în sine va consta într-o seară inspirațională, presărată de momente de networking, o cină gourmet specială, licitații live și silent cu obiecte și experiențe spectaculoase, precum și de un concert incendiar susținut de Loredana.
Cum se strâng fondurile?
Pentru a strânge fonduri pentru continuarea misiunii Fundației, au fost definite 5 pachete de sponsorizare între 4,000 – 24,000 € pentru companiile care doresc să se alăture ca și parteneri, dar există și posibilitatea de participare individuală în valoare de 250 €.
Pachetele de sponsorizare sunt însoțite de locuri gratuite la Spectacolul Caritabil de Crăciun ce are loc pe data de 6 Decembrie la Teatrul Evreiesc de stat, ”Regina Maria: Regina tuturor românilor”, un spectacol cu și de Liliana Ceterchi.
Oamenii puternici inspiră prin actele lor de generozitate
Nicolae Iorga scria aceste cuvinte despre Regina Maria: „Niciodată, desigur, o Regină n-a impus mai mult în afară de rangul ei suprem. Regalitatea vitejiei şi milei de oameni o fac să poarte totdeauna o coroană nevăzută care e mai scumpă decât toate juvaierele lumii„.
De-a lungul istoriei ni s-a arătat faptul că un titlu nobiliar nu este dobândit doar prin moștenire ci poate fi câștigat ca urmare a unor virtuți extraordinare, precum și a actelor deosebite de bunătate și de omenie. Cu toții purtăm această coroană nevăzută a nobleței și în noi toți se află puterea schimbării destinelor celor defavorizați.
Companiile care s-au alăturat până acum cauzei:
Wipro Romania, Globalworth Foundation, Groupama Asigurări, Banca Transilvania, UniCredit Bank, Schneider Electric, EOS KSI, Heineken, CEC Bank, Arval, MedicHub, PiatraOnline, Pfizer și Enayati Group.
Fundația Inovații Sociale Regina Maria este un ONG care oferă de peste 9 ani o gamă largă de servicii medicale gratuite persoanelor fără venituri și asigurări medicale și care îngrijește, alături de mai bine de 15 dascăli angajați și voluntari, un număr de 200 de copii din familii defavorizate în cele două centre educaționale ale fundației (Clinceni și Băneasa).
Gala din Inimă pentru Viitor este evenimentul emblematic de strângere de fonduri al fundației, cu o tradiție ce a început acum 7 ani și care prin generozitatea celor prezenți an de an a reușit să strângă fonduri pentru a oferi acces la servicii și tratamente medicale persoanelor dezavantajate și pentru a deschide porțile către o educație solidă pentru copiii din medii vulnerabile.

Citeste tot comunicatul de presa

Articole pe aceiasi tema

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *