Dana GRUIA DUFAUT, numită Ambasador Destinația Monaco

Dana GRUIA DUFAUT, avocat membru al Barourilor din Paris și din București, fondator al Cabinetului de Avocat GRUIA DUFAUT, a primit titlul de Ambasador Destinația Monaco în cadrul ceremoniei oficiale organizate cu prilejul reuniunii „Clubului Ambasadorilor Destinația Monaco”, din 11 septembrie de la București, în prezența E.S. Ambasadorul Principatului Monaco în Italia și România, Dl. Robert FILLON, și a Consulului onorific al Principatului Monaco în România, Dl. Sergio FALESCHINI.
„Clubul Ambasadorilor Destinația Monaco” din România reunește 23 de personalități românești care activează în diverse domenii, dispuse să contribuie la dezvoltarea schimburilor comerciale dintre România și Monaco, prin valorificarea relațiilor lor profesionale și personale.
Ambasadorul monegasc, Robert FILLON, și consulul onorific al Monaco în România, Sergio FALESCHINI, i-au salutat pe participanții la reuniune, subliniind rolul important pe care il pot juca Ambasadorii Destinația Monaco în dezvoltarea relațiilor și a parteneriatelor de afaceri.
Dana GRUIA DUFAUT a fost nominalizată pentru a primi acest titlu, in cadrul reuniunii „Clubului Ambasadorilor Destinația Monaco” din 6 mai 2019, de la București.
„Odată cu acceptarea mea în Clubul exclusivist al ambasadorilor Destinația Monaco mă declar pregătită să fac tot ce îmi stă în putință pentru a contribui la dezvoltarea afacerilor dintre Principatul Monaco și România. Sunt convinsă că, Principatul Monaco și dumneavoastră, toți cei prezenți aici în această seară, veți fi alături de noi pentru a ne susține în îndeplinirea acestui obiectiv comun care este promovarea afacerilor și valorilor europene”, a declarat Dana GRUIA DUFAUT în cadrul ceremoniei oficiale.
Dana GRUIA DUFAUT are o experienta de peste 30 de ani în avocatura de business. În România a condus din 1991 numeroase proiecte juridice, oferind asistență pentru companii străine, în cadrul proceselor de pătrundere pe piața locală, în operațiuni de privatizare, achiziții locale, joint-venture, PPP, investiții greenfield. Distinsă de statul francez în 2016 cu Legiunea de Onoare în Grad de Cavaler, Dana GRUIA DUFAUT este un membru activ al comunității de afaceri franco-române, fiind aleasă în 2010 membru în Consiliul Director al Camerei de Comerț Franceze în România, iar în 2014 – consilier consular al Franței pentru România și Republica Moldova.

Citeste tot comunicatul de presa

Articole pe aceiasi tema

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *