Asociația Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanță (AOJND) organizează evenimentul: Probleme de actualitate din domeniul jocurilor de noroc, 19 iunie, Hotel Intercontinental București

Asociația Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanță (AOJND), asociație reprezentativă a celor mai mari și mai respectați operatori de jocuri de noroc autorizați în România, organizează prima reuniune de lucru consacrată ultimelor evoluții ale cadrului de reglementare din domeniul jocurilor de noroc.
Evenimentul, care va avea loc pe 19 iunie, la Hotel Intercontinental București, Sala Ronda Ballroom, începând cu ora 10:30, va fi onorat de prezența Ministrului Finanțelor Publice, domnul Eugen Teodorovici, și a conducerii Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc și va aduce alături autorități, operatori de jocuri de noroc și reprezentanți mass-media pentru a discuta și împărtăși informații, idei și opinii despre cele mai noi tendințe care se conturează în industria de profil.
„Este nevoie ca industria să participe continuu la dezbateri și să sprijine autoritățile în perfecționarea cadrului de reglementare,” a declarat Odeta Nestor Președinte AOJND. „Suntem o poveste de succes la nivel european, iar efectele sunt deosebit de bune, reflectate prin satisfacția jucătorilor și contribuția domeniului la dezvoltarea economică a României,” a adăugat Nestor.
Organizat în parteneriat cu publicația Casino Inside, evenimentul va aborda subiecte precum:
1.    implementarea Regulamentului General privind Protecția Datelor,
2.    transpunerea în legislația națională a Directivei UE 2015/849 pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi Finanțării Terorismului,
3.    aplicarea noilor prevederi ale Codului Fiscal privind reținerea la sursă a veniturilor jucătorilor,
4.    aspecte legate de publicitate și jocul responsabil.
5.    probleme întâmpinate de operatorii de jocuri în relația cu instituțiile bancare din țara noastră.
Despre Asociația Organizatorilor de Jocuri de Noroc la Distanță (AOJND): înființată în 2017, asociația reunește unii dintre cei mai mari și mai respectați operatori de jocuri de noroc la distanță licențiați în România precum Betfair, Fortuna, NetBet, PokerStars, Sportingbet, Stanleybet, Unibet. Asociația își propune să ofere autorităților de reglementare o voce puternică a industriei, care să sprijine dezvoltarea domeniului într-un cadru responsabil, spre beneficiul publicului și al economiei românești. 

Citeste tot comunicatul de presa

Articole pe aceiasi tema

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *