41 de maternități din România echipate cu pătuțuri și lenjerii de către Crucea Roșie Română cu sprijinul P&G și PROFI

Procter&Gamble, PROFI și Crucea Roșie Română au echipat 41 de maternități de stat din România cu peste 80 de pătuțuri noi și 7.600 de lenjerii de pat, necesare pentru a oferi nou-născuților confortul de care au nevoie în primele zile de viață. Donația face parte din campania ,,Hai să dăruim un nou început pentru un nou-născut”.
„Maternitatea este locul în care cei mici iau contact pentru prima dată cu mediul extern, fiind un spațiu esențial atât pentru starea lor de bine, cât și a mamelor. Astfel, într-un efort colectiv, ne-am propus ca prin aceasta inițiativă să transformăm mai multe secții de nou-născuți din țară într-un loc mai bine echipat, care răspunde nevoilor acestora. Ne bucurăm să fim  alături de o inițiativă atât de frumoasă, care ne-a invitat, pe fiecare din noi, la un exercițiu de solidaritate.” a declarat Ioan Silviu Lefter, director general Crucea Roșie Română.
Campania s-a desfășurat în perioada iunie – septembrie 2017 în magazinele PROFI. Beneficiind de forța brandurilor Ariel, Lenor și Pampers, P&G a alocat resurse semnificative pentru a sprijini acest demers. O parte din valoarea vânzărilor cumulate prin comercializarea celor trei produse din toate magazinele PROFI participante în campanie a fost direcționată către această cauză. Identificarea nevoilor imediate existente în cadrul maternităților de stat a fost făcută cu sprijinul Crucii Roșii Române iar distribuția materialelor a demarat în decembrie.
Această acțiune este cea mai bună dovadă că atunci când branduri puternice, ONG-uri și retaileri se unesc, pot avea un impact pozitiv în comunități și pot fi o forță dedicată binelui, o forță pentru creștere. P&G, PROFI și Crucea Roșie Română și-au propus prin acest proiect să ofere nou-născuților confortul necesar pentru a le face venirea pe lume cât mai frumoasă.
Despre Procter&Gamble
P&G deservește clienți din întreaga lume având unul dintre cele mai puternice portofolii de mărci importante, de calitate şi de încredere, precum Always®, Ambi Pur®, Ariel®, Fairy®, Gillette®, head&shoulders®, Lenor®, Oral-B®, Pampers®, Pantene®, Tide®. Comunitatea P&G cuprinde operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume. Vizitați

Normal
0

false
false
false

EN-US
X-NONE
X-NONE

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
mso-para-margin-top:0in;
mso-para-margin-right:0in;
mso-para-margin-bottom:8.0pt;
mso-para-margin-left:0in;
line-height:107%;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:11.0pt;
font-family:”Calibri”,sans-serif;
mso-ascii-font-family:Calibri;
mso-ascii-theme-font:minor-latin;
mso-hansi-font-family:Calibri;
mso-hansi-theme-font:minor-latin;}

http://www.pg.com pentru ultimele știri și informații despre P&G și mărcile sale.
Despre PROFI
Prin magazine prezente în peste 365 de localități și cu mai mult de 12.000 de angajați, PROFI (

Normal
0

false
false
false

EN-US
X-NONE
X-NONE

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
mso-para-margin-top:0in;
mso-para-margin-right:0in;
mso-para-margin-bottom:8.0pt;
mso-para-margin-left:0in;
line-height:107%;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:11.0pt;
font-family:”Calibri”,sans-serif;
mso-ascii-font-family:Calibri;
mso-ascii-theme-font:minor-latin;
mso-hansi-font-family:Calibri;
mso-hansi-theme-font:minor-latin;}

www.profi.ro) este rețeaua de retail modern cu cea mai mare extindere geografică din România și se implică social pe multiple planuri pentru a veni în sprijinul copiilor.
Despre Crucea Rosie Romana
Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară membră a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie, auxiliară autorității publice și abilitată prin lege să asigure asistența umanitară în caz de dezastre și să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile.
PR Contact: Petruța Petcu | BDR Associates | 0722.996.307

Citeste tot comunicatul de presa

Articole pe aceiasi tema

Comenteaza

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *